Ilan Șor: „Pensionarii și bugetarii din Taraclia vor primi indemnizații pe carduri bancare deschise în Rusia”

Locuitorii Taracliei vor putea să-și deschidă conturi bancare în Rusia și să primească ajutoare financiare pe carduri. Anunțul a fost făcut de liderul blocului politic “Victorie”, în cadrul...

Locuitorii Taracliei vor putea să-și deschidă conturi bancare în Rusia și să primească ajutoare financiare pe carduri. Anunțul a fost făcut de liderul blocului politic “Victorie”, în cadrul concertului organizat cu prilejul aniversării a 211 ani de la fondarea orașului.

Potrivit politicianului, este vorba despre Promsvyazbank din Moscova, care deja a încheiat un acord de colaborare cu Găgăuzia. El a precizat că aceasta va permite blocului „Victorie” să ajute bugetarii, bătrânii și persoanele aflate în dificultate din Taraclia. În același timp, administrația locală și organizațiile neguvernamentale vor beneficia de suport financiar din partea Fundației „Eurasia” pentru inițierea și implementarea proiectelor sociale.

“Suntem pregătiți să implementăm noi proiecte sociale în Taraclia, în ciuda obstacolelor create de autoritățile Moldovei. Suntem siguri că le vom depăși și vom realiza ce ne propunem. Avem voință și resursele necesare pentru a face viața oamenilor mai bună ”, a declarat Ilan Șor.

Locuitorii din Găgăuzia au început deja să-și deschidă conturi în cadrul băncii rusești Promsvyazbank. Începând din luna mai a acestui an, pensionarii și angajații din sectorul public din autonomie vor primi suplimente la pensii și salarii. Totodată, pentru găgăuzii care muncesc și locuiesc în Rusia, Promsvyazbank a elaborat programe bancare speciale cu servicii preferențiale, rate mai mari la depozite și conturi de economii.

In this article