
Preşedintele Asociaţiei Veteranilor de Război-1992 Tiras-Tighina, Anatol Caraman, a afirmat luni, 10 februarie, într-o conferinţă de presă, că nu-l surprind declaraţiile controversate ale ministrului de Externe, Aurel Ciocoi, cu privire la conflictul de pe Nistru. Colonelul a subliniat că „ani la rând, Partidul Socialiştilor s-a manifestat ca un partid trădător, antinaţional şi antieuropean”, transmite Breaking News.
În acest sens, Anatol Caraman a menţionat că Aurel Ciocoi este „un trădător de neam şi ţară”, motiv pentru care acesta trebuie să fie demis.