O nouă inițiativă prezidențială, adoptată de Guvernul Chicu. Vizează bolnavii cu afecțiuni oncologice

Guvernul a aprobat modificări la Programul unic al asigurării obligatorii de asistență medicală, care prevăd inclusiv achitarea de către stat a cheltuielilor de transport public suburban și interurban...

Guvernul a aprobat modificări la Programul unic al asigurării obligatorii de asistență medicală, care prevăd inclusiv achitarea de către stat a cheltuielilor de transport public suburban și interurban (tur – retur) pentru bolnavii cu afecțiuni oncologice care efectuează tratament prin chimioterapie.

Totodată, în derulare se află și Programul ”Un doctor pentru tine”, care include efectuarea gratuită a screening-ului mamar, a screening-ului pulmonar, a examenului stomatologic pentru copii și consultația medicilor specialiști. Implementarea acestui program are drept scop sporirea accesului populației la consultațiile specialiștilor de profil și prevenirea unor boli grave în mediul populației rurale.

Spre exemplu, marți, 4 februarie, în satul Măgdăcești, Criuleni, în timpul efectuării screening-ului prin radiografie pulmonară a fost depistat un caz de tuberculoză în fază distructivă.

Avem nevoie de o societate sănătoasă și vom întreprinde toate măsurile pentru a asigura cetățenii cu servicii medicale de calitate.

Vom continua să muncim în beneficiul oamenilor.

In this article


Join the Conversation