Ex-ministrul din Kazahstan nu-și recunoaște vina în omorul soției sale

Ancheta inițiată în cazul fostului ministru al Economiei din Kazahstan, Kuandyk Bișimbayev, s-a încheiat. Acesta este acuzat că și-a bătut soția, pe Saltanat Nukenova, până la moarte cu...

Ancheta inițiată în cazul fostului ministru al Economiei din Kazahstan, Kuandyk Bișimbayev, s-a încheiat.

Acesta este acuzat că și-a bătut soția, pe Saltanat Nukenova, până la moarte cu o deosebită cruzime.

Bișimbayev a pledat nevinovat. Totodată, în cadrul ședinței de judecată, acesta a explicat și de ce o filma și o întreba despre relațiile sale din trecut.

„Am vrut să o umilesc, să o insult. (…) Am vrut doar să mă răzbun pe ea în același mod. Timp de șase ore și jumătate m-a chinuit psihologic. Ea a făcut ce a vrut. Ea m-a adus în această stare”, susține acesta.

Următoarea ședință este programată pentru 29 aprilie.

Aamintim că procesul unui fost ministru guvernamental acuzat că și-a bătut soția până la moarte a captat atenția publicului din Kazahstan, iar unii îl văd ca pe un test decisiv pentru promisiunea președintelui Kassym-Jomart Tokayev de a construi o societate mai dreaptă și mai echitabilă.

Femeia, Saltanat Nukenova, în vârstă de 31 de ani, a fost găsită moartă în noiembrie anul trecut într-un restaurant deținut de o rudă a soțului ei, unde cuplul își petrecuse aproape o zi întreagă și noaptea precedentă. Ea fusese inconștientă timp de câteva ore.

Potrivit raportului medicului legist, Nukenova a murit din cauza unui traumatism cerebral. Unul dintre oasele nazale era rupt și avea multiple vânătăi pe față, cap, brațe și mâini.

Bishimbayev, în vârstă de 43 de ani, este acuzat de tortură și crimă cu violență extremă și riscă până la 20 de ani de închisoare. El a pledat nevinovat și a susținut în instanță că Nukenova a murit din cauza rănilor autoprovocate.

Mulți kazahi îl văd pe Bișimbayev ca pe un membru tipic al elitei conducătoare bogate a țării și se tem că, chiar dacă va fi găsit vinovat, el ar putea scăpa cumva de pedeapsa corespunzătoare – așa cum s-a întâmplat în cazul unei condamnări anterioare.

Bișimbayev a fost arestat în 2017 sub acuzația de luare de mită și condamnat la 10 ani de închisoare, dar a ieșit liber după mai puțin de trei ani petrecuți în spatele gratiilor datorită unei amnistii și a unei eliberări condiționate.

Kazahstanul, o națiune bogată în petrol cu 20 de milioane de locuitori, a cunoscut numeroase alte exemple de membri ai elitei care au scăpat nepedepsiți cu diverse infracțiuni, o tendință care a alimentat neîncrederea publicului în sistemul juridic.

In this article