Un cetățean al Poloniei este cercetat pentru prezentarea la controlul de frontieră a două permise de conducere falsificate, care ar fi eliberate unul de autoritățile de drept ale Marii Britanie și celălalt polonez. Incidentul a fost înregistrat de către polițiștii de frontieră din punctul de trecere Giurgiulești – Reni, transmite Breaking News.
În timpul verificării au apărut suspiciuni referitor la autenticitatea actului și anume lipsa elementelor de protecție a indicat nevalidarea acestuia. Conducătorul auto a mai prezentat un alt permis de conducere de tip vechi, care ar fi eliberat de către autoritatea Poloneză. Cu ajutorul tehnicii din dotare și acesta s-a constatat a fi neveridic.
Audiat privind modul de dobândire a permiselor, persoana a comunicat că unul din documente l-a procurat de la un magazin specializat de suvenire din Polonia, iar celălalt l-a confecționat singur utilizând o imprimantă color.
Actele în cauză au fost ridicate și urmează să fie supuse expertizei tehnico-judiciare, iar polițiștii de frontieră din Direcția regională SUD continuă cercetările pe faptul săvârșirii infracțiunii de fals în actele oficiale. Conducătorul motocicletei a fost înlăturat de la ghidonul motocicletei continuîndu-și deplasarea în calitate de pasager, conducerea motocicletei fiind preluată de un prieten de al său din grupul de motocicliști care poseda actul necesar autentic ce atestă dreptul de conducere a motocicletelor.