Banii obținuți din prostituție ar fi fost transformați în criptomonedă. Doi suspecți, reținuți

O presupusă rețea de proxenetism care ar fi activat în municipiul Chișinău a ajuns în atenția oamenilor legii. În urma investigațiilor, două persoane au fost reținute pe teritoriul...

O presupusă rețea de proxenetism care ar fi activat în municipiul Chișinău a ajuns în atenția oamenilor legii. În urma investigațiilor, două persoane au fost reținute pe teritoriul Aeroportului Internațional Chișinău „Eugen Doga”.

Potrivit anchetatorilor, grupul criminal organizat ar fi avut o structură bine stabilită, membrii acestuia ocupându-se de diferite etape ale activității, de la coordonarea și organizarea serviciilor sexuale până la identificarea clienților și colectarea banilor.

În cadrul anchetei s-a stabilit că mai multe tinere din Republica Moldova, Ucraina, Federația Rusă, Brazilia, Kazahstan și Kârgâzstan ar fi fost cazate în apartamente puse la dispoziție de membrii grupului. Activitatea ar fi fost coordonată prin intermediul unor dispeceri, care ar fi ținut legătura cu clienții.

După prestarea serviciilor, tinerele ar fi transmis organizatorilor între 30% și 50% din veniturile obținute. Banii ar fi fost preluați de colectori, iar ulterior transformați în criptomonedă și transferați către persoanele care ar fi coordonat schema.

În urma acțiunilor desfășurate de Centrul pentru combaterea traficului de persoane al INI, împreună cu polițiștii și procurorii din sectorul Botanica, au fost reținute două persoane.

Este vorba despre o cetățeană a Ucrainei, suspectată că ar fi coordonat activitatea grupului, și un cetățean al Germaniei, despre care anchetatorii susțin că ar fi avut rolul de colector al banilor.

Cei doi au fost reținuți pentru 72 de ore. Faptele sunt investigate sub aspectul comiterii infracțiunii de proxenetism săvârșit de un grup criminal organizat.

În cazul în care vinovăția va fi demonstrată în instanță, suspecții riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 5 la 10 ani.

Investigația continuă, oamenii legii urmând să stabilească toate circumstanțele cazului și să identifice eventualele alte persoane implicate.

Suspecții beneficiază de prezumția nevinovăției până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.

Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!

In this article