Invitație de presă − „Bereta de Onoare a Poliţiei de Frontieră”

Sâmbătă, 25 mai 2019, începând cu ora 09.00, Poliția de Frontieră va desfășura concursul „Bereta de Onoare a Poliţiei de Frontieră”. Competiția prevede testarea capacităților de reacție a...

Sâmbătă, 25 mai 2019, începând cu ora 09.00, Poliția de Frontieră va desfășura concursul „Bereta de Onoare a Poliţiei de Frontieră”. Competiția prevede testarea capacităților de reacție a concurenților în diferite situații: trecerea pistelor cu obstacole, transportarea încărcăturii cu muniții sau a unui coleg rănit, tactici de intervenție polițienească etc. Probele practic-aplicative vor avea loc pe teritoriul Centrului de Instruire Zagarancea, raionul Ungheni, transmite Breaking News.

Înscriși în concurs sunt 29 de polițiști de frontieră care vor lupta pentru a se învrednici cu Bereta de Onoare, însă doar primii zece cu cele mai bune rezultate se vor prezenta la proba finală – lupta corp la corp.

Rugăm reprezentanții mijloacelor de informare în masă, interesați de eveniment, să anunțe participarea la numerele de telefon: 060 202 442, ofiţer de presă, Ana Marchitan.

Bereta de Onoare a Poliției de Frontieră este un însemn al excelenței profesionale ce se acordă ofițerilor și subofițerilor cu rezultate deosebite în misiunile de serviciu, nivel înalt de pregătire, respectă standardele de integritate și conduită de care trebuie să dea dovadă polițiștii de frontieră în activitatea cotidiană.

In this article


Join the Conversation