14 noi angajați ai serviciului vamal verificați la proba decisivă

14 angajați din cadrul subdiviziunilor Aparatului Central al Vămii și ale birourilor vamale Nord și Centru au fost supuși ultimei probe pentru confirmarea în funcțiile deținute. După o...

14 angajați din cadrul subdiviziunilor Aparatului Central al Vămii și ale birourilor vamale Nord și Centru au fost supuși ultimei probe pentru confirmarea în funcțiile deținute. După o perioadă de probă de șase luni de zile, nivelul de pregătire al candidaților a fost verificat în fața Comisiei de evaluare, prezidată de Directorul Serviciului Vamal, Vitalie Vrabie, transmite Breaking News.

În cadrul evaluării, candidații au trebuit să răspundă la întrebări specifice domeniului de activitate, fiindu-le testate cunoștințele în materie de legislație vamală și acte normative departamentale.

Totodată, verificările au vizat și dimensiunea de integritate, prin urmare, la adoptarea deciziei, au fost luate în considerare și avizele subdiviziunii de securitate internă.

Toți cei 14 noi angajați au fost selectați în urma concursurilor publice de angajare, desfășurate în perioada octombrie – noiembrie 2018. În acest context, amintim că, conform Legii privind Serviciului Vamal, care a intrat în vigoare la 2 iunie 2018, toate angajările în cadrul instituției se efectuează în bază de concurs.

Sporirea prestigiului profesiei de vameș este confirmată și de reducerea considerabilă a fluctuației de personal în cadrul autorității vamale. În anul 2019, instituția înregistrează o cotă a fluctuației de personal de doar 1,2%, comparativ cu 15%, atestată în 2016.

In this article


Join the Conversation