Igor Dodon: Decizia de a sista aplicarea excepției temporare privind măsurile de control a autoturismelor din regiunea transnistreană a fost necesară

Președintele țării, Igor Dodon, susține că decizia de a sista aplicarea excepției temporare privind măsurile de control a autoturismelor din regiunea transnistreană a fost necesară ca șoferii din...

Președintele țării, Igor Dodon, susține că decizia de a sista aplicarea excepției temporare privind măsurile de control a autoturismelor din regiunea transnistreană a fost necesară ca șoferii din stânga Nistrului să-și procure plăcuțe de înmatriculare neutre, în contextul în care „acest proces nu era atât de activ”, transmite BreakingNews cu referire la Unimedia.

„Este vorba despre un mecanism care a fost stabilit în formatul „5+2” încă în anul 2017, ce presupune ca șoferii din stânga Nistrului, care doresc să schimbe plăcuțele de înmatriculare din numere transnistriene, numere care nu le recunoaște comunitatea internațională, să aibă posibilitatea să dețină numere neutre. Acest proces a început, nu atât de activ cum noi ne-am dorit. Nu a fost vorba de interziceri de circulație cu aceste numere, ci un proces în care ne-am pus ca scop ca cele câteva sute de mii de automobile din stânga Nistrului mai rapid să-și ia plăcuțe de înmatriculare neutre. Pentru a ieși din această situație noi, Chișinăul, am făcut un pas corect. Mai mult decât atât, ca să nu vină toți din stânga Nistrului aici, am deschis puncte acolo în care ei dau actele, iar noi plăcuțele de înmatriculare”, a declarat Igor Dodon.

Începând cu data de 10 ianuarie curent, Poliția de Frontieră a sistat aplicarea excepției temporare privind măsurile de control a autoturismelor din regiunea transnistreană. Însă, ieri, 20 ianuarie, Biroul politici de Reintegrare a anunțat că a fost suspendat regimul de testare la trecerea frontierei de stat moldo-ucrainene pentru automobilele înmatriculate în stânga Nistrului.

În replică, așa-zisele autorități de la Tiraspol au anunțat că din 24 ianuarie, regiunea transnistreană va introduce restricții la trecerea frontierei cu Ucraina pentru toate tipurile de vehicule înmatriculate în Republica Moldova și conduse de cetățeni rezidenți din dreapta Nistrului, care dețin permise de conducere din Republicii Moldova.

In this article


Join the Conversation