Fostul președinte Donald Trump se declară nevinovat la 34 de acuzaţii penale.
Fostul preşedinte american Donald Trump, favorit la nominalizarea republicană pentru alegerile din 2024, a pledat marţi nevinovat la 34 de capete de acuzare în legătură cu plăţi neregulamentare făcute actriţei porno Stormy Daniels în timpul campaniei prezidenţiale din 2016, pentru ca aceasta să nu facă publică o relaţie sexuală între cei doi, transmit agenţiile internaţionale de presă.
Donald Trump s-a predat autorităților americane. E primul președinte acuzat penal din istoria SUA
Donald Trump, în vârstă de 76 de ani, s-a prezentat în faţa judecătorului Juan Manuel Merchan de la Tribunalul districtual Manhattan din New York, pentru o audiere istorică, fiind primul preşedinte american care se confruntă cu acuzaţii penale.
Donald Trump a intrat în sala de judecată în jurul orei locale 14:30 (18:30 GMT) cu un gest clar de nemulţumire şi fără cătuşe.
Îmbrăcat într-un costum albastru deschis şi cravată roşie, Trump a fost precedat de echipa sa de avocaţi, condusă de Joe Tacopina, şi urmat de doi ofiţeri de poliţie. Imediat după aceea, el a luat cunoştinţă de acuzaţiile din rechizitoriu, care poartă numărul de dosar 71543-23, potrivit New York Times.
După audierea de la tribunal, el urmează să se întoarcă la reşedinţa sa Mar-a-Lago din Florida, unde a promis că va face o declaraţie publică marţi seara ora locală.
Faptele principale pentru care a fost acuzat s-au petrecut în 2016, când, printr-un intermediar, Trump i-ar fi plătit 130.000 de dolari actriţei porno Stormy Daniels pentru a-i cumpăra tăcerea în legătură cu o relaţie sexuală pe care ar fi avut-o cu ea în urmă cu zece ani.
Cum a ajuns Donald Trump să fie acuzat penal
Săptămâna trecută, marele juriu din Manhattan l-a pus sub acuzare pe foatul lider de la Casa Albă în cazul banilor plătiți prin intermediul avocatului Michael Cohen actriței de filme pentru adulți Stormy Daniels. Scopul acestei plăți ar avea legătură cu o presupusă aventură între cei doi, pe când Daniels avea 27 de ani, iar Trump 60 de ani.
Trump a recunoscut că i-a dat banii avocatului Cohen, însă pentru plata unor taxe legale.
Procurorii îl bănuiesc pe Donald Trump de fals în acte, o infracțiune penală în New York, și se așteptă ca o acuzație să fie legată de acest lucru.