
Un focar de toxiinfecție alimentară a fost înregistrat după un eveniment privat desfășurat într-un local din orașul Florești. Potrivit Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP), 32 de persoane au fost afectate, iar în urma analizelor de laborator, la șase dintre acestea a fost depistată bacteria Salmonella Enteritidis.
Investigația epidemiologică este în desfășurare, iar specialiștii urmează să stabilească circumstanțele în care s-a produs îmbolnăvirea și sursa infecției.
Cazul a fost raportat în cadrul monitorizării săptămânale a bolilor diareice acute. ANSP anunță că, în perioada 21–27 septembrie 2026, în Republica Moldova au fost înregistrate 483 de cazuri de boli diareice acute, majoritatea în rândul copiilor. Numărul cazurilor este mai mare decât în săptămâna precedentă.
În acest context, specialiștii recomandă respectarea regulilor de igienă și siguranță alimentară. Mâinile trebuie spălate înainte de prepararea și consumarea alimentelor, iar produsele trebuie preparate termic și păstrate în condiții corespunzătoare. ANSP recomandă, de asemenea, evitarea alimentelor expirate sau procurate din surse neautorizate.
Fructele și legumele trebuie spălate bine înainte de consum, iar produsele crude trebuie ținute separat de alimentele gata pentru consum, pentru a evita contaminarea încrucișată.
Persoanele care dezvoltă greață, vărsături, diaree, febră sau dureri abdominale după consumul unor alimente sunt îndemnate să solicite cât mai repede ajutor medical.
Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!

