Doi arbori fotovoltaici au fost instalați în Chişinău

Primăria municipiului Chişinău informează despre începerea lucrărilor de instalare a celui de-al doilea arbore fotovoltaic în capitală, pe aleea pietonală din bd. Grigore Vieru, transmite Breaking News. Proiectul...

Primăria municipiului Chişinău informează despre începerea lucrărilor de instalare a celui de-al doilea arbore fotovoltaic în capitală, pe aleea pietonală din bd. Grigore Vieru, transmite Breaking News.

Proiectul este realizat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) în parteneriat cu Primăria Chișinău, în cadrul Proiectului „Orașe Verzi Durabile”. Locurile de amplasare a arborilor solari au fost propuse și validate de chişinăuieni, fiind ulterior aprobate de municipalitate.

Arborii vor avea încorporate 18 module fotovoltaice care vor genera zilnic 800 Wh energie electrică din surse regenerabile. De asemenea, copacii solari vor ilumina decorativ împrejurimile, datorită energiei acumulate ziua de la soare.

În paralel, serviciile municipale au început amenajarea unei cișmele în preajma arborelui solar, pentru ca beneficiarii să aibă unde-și potoli setea.

Menționăm că instalațiile fotovoltaice dispun de 6 terminale USB pentru încărcarea telefoanelor mobile, 6 prize obișnuite (de 230V) pentru încărcarea calculatoarelor, trotinetelor/bicicletelor electrice.

Amenajarea arborilor solari este un proiect regional al PNUD, de care beneficiază capitalele Serbiei, Tadjikistanului, Georgiei și Republicii Moldova.

In this article


Join the Conversation