Condamnat la 12 ani de detenție pentru că și-a abuzat sexual fiica vitregă în vârstă de 4 ani

Datorită diligenței procurorilor, organului de urmărire penală și a ofițerilor de investigații, încă o persoană acuzată de abuz sexual a fost condamnată. Astfel, la 14 august 2024, a...

Datorită diligenței procurorilor, organului de urmărire penală și a ofițerilor de investigații, încă o persoană acuzată de abuz sexual a fost condamnată. Astfel, la 14 august 2024, a fost pronunțată o sentință, prin care un bărbat în vârstă de 32 de ani, a fost recunoscut vinovat pentru violul unei persoane care nu a atins vârsta de 14 ani și care se afla sub ocrotirea făptuitorului (art.171 alin.3 lit.a), b) din Codul penal) stabilindu-i-se pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 12 ani, cu executare în penitenciar de tip închis.

Sentința este cu drept de apel.

Potrivit învinuirii înaintate de acuzatorii de stat, inculpatul, la începutul anului 2023, aflându-se la domiciliul său, amplasat într-un sat din nordul țării, având scopul satisfacerii poftei sexuale, știind că fiica soției sale are vârsta de doar 4 ani, a abuzat-o sexual. Bărbatul a profitat de faptul că ea se afla în grija lui și erau singuri acasă, aceasta fiind în imposibilitate de a se apăra, de a-și exprima voința și de a conștientiza cele întâmplate din cauza vârstei fragede.

Inculpatul a pledat nevinovat.

Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

In this article