CNAM, număr în creştere de operaţii pe cord

Compania Naţională de Asigurări în Medicină (CNAM) va aloca, în anul curent, pentru efectuarea intervenţiilor chirurgicale pe cord circa 206 milioane de lei, cu aproape 29 de milioane...

Compania Naţională de Asigurări în Medicină (CNAM) va aloca, în anul curent, pentru efectuarea intervenţiilor chirurgicale pe cord circa 206 milioane de lei, cu aproape 29 de milioane mai mult faţă de 2018. Aceşti bani vor acoperi aproximativ 6400 de operaţii atât la copii, cât şi la adulţi, transmite Breaking News.

Anul trecut, peste 5700 de persoane au beneficiat de intervenţii chirurgicale pe cord, cu 90 de pacienţi mai mult în comparaţie cu 2017. Este vorba despre 4 445 de operaţii minim-invazive la adulţi în cazul infarctului miocardic, 47 de intervenţii minim-invazive la copiii cu malformaţii congenitale şi cca 1 200 de alte operaţii cardiochirurgicale.

Totodată, în 2018, CNAM a finanţat cca 150 de cazuri, în creştere cu aproape 40 faţă de 2017, în cadrul programului „Studiu electrofiziologic şi ablaţii”, care oferă acces la servicii moderne de diagnostic şi tratament al dereglărilor de ritm cardiac.

In this article


Join the Conversation