Primarul general al Capitalei, Ion Ceban, a precizat repetat că efortul autorităților municipale și intervențiile au loc în condiții diferite decât posibilitățile la nivel național. „Noi nu avem armată, nu avem poliție. Avem muncitori care sunt în ture obișnuite, nu doar atunci când avem situații de criză”, a declarat edilul.
Ion Ceban a venit cu noi critici la adresa celor care acuză neargumentat și își fac capital politic pe seama intemperiilor.
„Am văzut tot felul de „prostălani” care comentează în spațiul public diferite lucruri și îndrugă verzi și uscate, începând de la foști primari și alți experți care joacă cărți lângă sobă. Angajații și muncitorii subdiviziunilor noastre sunt și ei oameni care lucrează în ture și se face maximum posibil, inclusiv cu cei din domeniul privat”, a mai adăugat Ion Ceban.
Primarul regretă și faptul că autoritățile centrale nu s-au grăbit să intervină în Capitală, care a fost cea mai afectată de ninsori și unde sunt concentrați 40% dintre locuitorii țării.
„În general, nu știu de ce avem nevoie de armată, cu cheltuieli de 35 de milioane pentru tot felul de zone pe la Băcioi, dacă nu am văzut niciun lucrător din armată implicat în acțiuni de deszăpezire. Apropo, „țipălăii” de la PAS vin în fața Primăriei, să le dați câte o lopată și instrucțiuni cum se ține o lopată în mână”, a mai declarat Ion Ceban.