Cum comentează Dodon reluarea dosarului cu privire la „finanțarea PSRM”

Dosarul cu privire la „finanțarea PSRM” a fost intentat de regimul lui Plahotniuc pentru a șantaja formațiunea. Deși acesta a fost deschis în 2016 de procurorul anticorupție Viorel...

Dosarul cu privire la „finanțarea PSRM” a fost intentat de regimul lui Plahotniuc pentru a șantaja formațiunea. Deși acesta a fost deschis în 2016 de procurorul anticorupție Viorel Morari, până în 2019 nu s-a făcut nimic cu acest dosar. Noi suntem primii interesați să fie clarificată această situație. Declarația a fost făcută de președintele țării, Igor Dodon, după ședința de astăzi a Consiliului Suprem de Securitate.

Potrivit lui Dodon, Morari a reluat, în decembrie 2019,  acest dosar ”cu scopul de a se victimiza, înțelegând că noul Procuror general va încerca să intre în detalii cu ce s-a ocupat Procuratura Anticorupție”.

Procurorului General, Alexandr Stoianoglo, a declarat în ajun că dosarul cu privire la ”finanțarea PSRM”, a fost reluat de conducerea Procuraturii Anticorupție (PA) doar sub presiuni majore politice realizate prin intermediul presei, în lunile noiembrie-decembrie 2019. Stoianoglo a mai anunțat că în acest dosar sunt admise grave abateri în activităţile procesuale. Potrivit procurorului, aceste încălcări au fost comise cu buna știință de fostul șef al Procuraturii Anticorupție, Vorel Morari.

In this article


Join the Conversation