Zinaida Greceanîi, demers către CCM, privind sesizarea legată de dizolvarea Parlamentului

Președintele Parlamentului Zinaida Greceanîi a adresat, astăzi, Curții Constituționale un demers prin care solicită interpelarea avizului Comisiei de la Veneția în privința Sesizării cu privire...

Președintele Parlamentului Zinaida Greceanîi a adresat, astăzi, Curții Constituționale un demers prin care solicită interpelarea avizului Comisiei de la Veneția în privința Sesizării cu privire la constatarea circumstanțelor care justifică dizolvarea Parlamentului de legislatura a X-a. Speakerul menționează că în avizul din vara anului 2019, Comisia de la Veneția susține că Parlamentul nu poate fi dizolvat dacă există o majoritate formalizată, gata să-și asume actul guvernării.

”Democrația și regimul democratic se caracterizează prin anumite trăsături esențiale, iar fundamentul acesteia este pluralismul politic și principiul majorității. În aceste condiții, exprim reticența în raport cu intenția Președintelui Republicii Moldova de a iniția procedura dizolvării Parlamentului, manifestată prin Sesizarea nr. 71 f din 29 martie 2021 cu privire la constatarea circumstanțelor care justifică dizolvarea Parlamentului de legislatura a X-a.

În contextul enunțat, dat fiind impactul major al speței atât pentru societate, cât și pentru statul de drept, în vederea obținerii unei opinii echidistante, de înaltă calificare în chestiuni constituționale, marcată prestigios de lipsa emoțiilor politice, consider eminamente necesar și Vă solicit respectuos interpelarea avizului amicus curiae al Comisiei Europene pentru Democrație prin Drept a Consiliului Europei în privința subiectului relatat în Sesizarea nr.71 f/2021.

Remarc faptul că, în situații reprobabile, Republica Moldova a apelat la înalta expertiză a Comisiei pentru obținerea avizelor amicus curiae asupra unor chestiuni de drept constituțional comparat și internațional, în special subliniez Opiniile nr.954 din 24 iunie 2019, și nr.886 din 19 iunie 2017′, se arată în document.

In this article