Schemă de contrabandă dată peste cap: 34 de tone de semințe de floarea soarelui, reținute

34 de tone de semințe de floarea soarelui în valoare comună de peste 20 de mii de euro, reținute la frontieră. 10 tone urmau să ajungă în dreapta...

34 de tone de semințe de floarea soarelui în valoare comună de peste 20 de mii de euro, reținute la frontieră. 10 tone urmau să ajungă în dreapta Nistrului, iar altele 24 în India.

Primul caz a fost înregistrat la frontiera Bender – Chișinău. Pentru verificări a fost oprit un TIR. În urma controlului s-a constatat că în dreapta Nistrului urmau să ajungă 10 tone de semințe de contrabandă. Faptul a fost demonstrat în urma expertizei de laborator care a arătat că tipul de semințe nu corespunde tipului indicat în documente.

Peste câteva zile, pentru control de rigoare la punctul de trecere Pervomaisc a fost oprit încă un TIR. Marfa în cantitate de 24 de tone urma să ajungă în India cu tranzit prin Ucraina. Polițiștii de frontieră, având suspiciuni cu privire la veridicitatea declarațiilor în acte au preluat probe și le-au transmis spre expertize în laborator. Verificările au arătat că și de această dată semințele de floarea soarelui nu corespund tipului indicat.

În baza informației acumulate au fost reținuți mai mulți șoferi ce transportau marfa, dar și agentul economic care figura în ambele cazuri de contrabandă. Bunurile au fost confiscate până la decizia instanțelor împuternie.

In this article