Recent, opt salvatori din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI au fost instruiți pentru a obține specialitatea – scafandru, necesară pentru intervenții subacvatice. Cursul de instruire a fost organizat în bazinul de înot al școlii sportive specializate din mun. Chișinău, transmite Breaking News.
Salvatorii instruiți au însușit regulile de securitate și principiile de efectuarea scufundărilor și lucrărilor subacvatice în ape curgătoare la temperaturi joase și sub gheață, metodele și procedeele de salvare, dar și acordarea primului ajutor medical persoanelor accidentate pe apă.
După absolvirea cursului, salvatorii vor putea interveni în misiuni reale de căutare-salvare în medii acvatice. IGSU are în servantul de luptă peste 70 scafandri, care pe parcursul anului 2018 au intervenit în mai mult de 65 operațiuni subacvatice, pentru salvare de oameni, dar și recuperarea persoanelor înecate de la adâncime.