VIDEO// Proteste violente în Georgia

Sunt proteste violente chiar la această oră în capitala Georgiei, cu ciocniri între manifestanți și polițiști. Forțele de ordine folosesc tunuri cu apă, gaze lacrimogene și gloanțe de...

Sunt proteste violente chiar la această oră în capitala Georgiei, cu ciocniri între manifestanți și polițiști. Forțele de ordine folosesc tunuri cu apă, gaze lacrimogene și gloanțe de cauciuc și au reținut zeci de persoane.

Mii de oameni au ieșit în stradă să protesteze față de un proiect de lege de inspirație rusească. Dacă va fi adoptat, organizaţiile care primesc din străinătate peste 20% din finanțare vor fi înregistate ca „agenți străini”. Este, de fapt, a doua încercare de adoptare, după ce procedurile fuseseră suspendate anul trecut, în urma protestelor. Legea seamănă cu una adoptată în Rusia după lansarea invaziei din Ucraina, care a redus la tăcere vocile critice.

 

Denunțată în cor de opoziție și de societatea civilă, legea a stârnit îngrijorare și la Bruxelles, care a avertizat că ar putea distruge șansele Georgiei de a adera la Uniunea Europeană. Parlamentarii georgieni au dezbătut marţi proiectul de lege în a doua lectură. Partidul de guvernământ speră să îl adopte până la jumătatea lunii mai. „Le este frică pentru că văd hotărârea noastră”, a declarat marţi seară, în faţa Parlamentului, Natia Gabisonia, o manifestantă de 21 de ani. „Nu-i vom lăsa să adopte această lege rusească şi să îngroape viitorul nostru european”, a spus ea.

Polițiști mascați au intervenit fără avertisment, folosind gaze lacrimogene și gloanțe de cauciuc, bătând și arestând zeci de persoane, a observat un jurnalist AFP.

Mai devreme în cursul serii, protestatarii se adunaseră în fața parlamentului pentru a manifesta împotriva proiectului de lege privind „influența străină”, considerat represiv.

Bruxellesul a susținut că proiectul de lege pune în pericol aspirațiile Georgiei, o fostă republică sovietică din Caucaz, de a deveni membră a Uniunii Europene.

Din 9 aprilie, partidul de guvernământ „Visul georgian” încearcă să adopte acest text, după o tentativă eșuată în primăvara anului 2023 în fața unor proteste masive.

Potrivit criticilor săi, proiectul de lege se inspiră din legea rusă privind „agenții străini”, folosită pentru a înăbuși vocile disidente.

Parlamentarii georgieni au dezbătut marți proiectul de lege în a doua lectură. Partidul de guvernământ speră să îl adopte până la jumătatea lunii mai.

„Le este teamă pentru că văd determinarea noastră”, a declarat marți seara, în fața parlamentului, Natia Gabissonia, o manifestantă de 21 de ani, pentru AFP.

„Nu îi vom lăsa să adopte această lege rusească și să îngroape viitorul nostru european”, a adăugat ea.

Demonstrații au avut loc și în al doilea oraș ca mărime din Georgia, Batumi, și în Kutaisi, potrivit presei independente Formula TV.

Cu o zi înainte, câteva mii de persoane au participat la o contramanifestație organizată în fața parlamentului de către organizația „Visul georgian”.

Președintele Consiliului European, Charles Michel, a declarat că acest proiect de lege nu este compatibil cu dorința Georgiei de a deveni membră a Uniunii Europene.

În decembrie, UE a acordat țării statutul de candidat oficial la aderarea la UE, dar a avertizat că va trebui să își reformeze sistemul judiciar și electoral, să consolideze libertatea presei și să limiteze puterea oligarhilor, înainte de a putea începe oficial negocierile de integrare.

In this article