
Un depozit din Kiev aparținând Fundației Olena Zelenska a fost distrus în totalitate în urma unui atac asupra capitalei Ucrainei. În incintă erau păstrate ajutoare umanitare destinate copiilor, familiilor, școlilor și spitalelor din mai multe regiuni ale țării. Potrivit fundației, atacul nu s-a soldat cu victime.
Incidentul s-a produs miercuri dimineață. După atac, Fundația Olena Zelenska a publicat imagini care arată amploarea distrugerilor.
„Depozitul nostru din Kiev a fost complet distrus în urma unui atac rusesc. A ars din temelii. Cel mai important este că nimeni nu a fost rănit. Mulțumim echipelor Serviciului de Urgență al Ucrainei care au intervenit la fața locului pentru promptitudinea și profesionalismul de care au dat dovadă”, au transmis reprezentanții fundației.
Depozitul era folosit pentru stocarea bunurilor care urmau să fie distribuite, în funcție de necesități, către copii, familii și instituții din diferite regiuni ale Ucrainei.
Printre bunurile distruse se aflau generatoare, electrocasnice, laptopuri, tablete, cititoare electronice și echipamente medicale.
Potrivit fundației, ajutoarele erau destinate inclusiv susținerii procesului educațional, școlilor și spitalelor, precum și familiilor care aveau nevoie de sprijin.
Un alt depozit a fost afectat în aceeași zi în urma atacului. Este vorba despre un spațiu al casei de producție „Kvartal 95”, cofondată de președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski.
În depozitul respectiv erau păstrate zeci de obiecte de recuzită, care au fost, de asemenea, distruse.
Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!

