Luni, 19 august, va fi ales preşedintele Curţii Constituţionale. Procedura presupune alegerea prin vot secret, pentru un termen de 3 ani. Un anunţ în acest sens a fost făcut pe pagina instituţiei.
Amintim că vineri, 16 august 2019, cei şase judecători noi ai Curţii Constituţionale şi-au depus jurământul în faţa Parlamentului, a Preşedintelui Republicii Moldova şi a Consiliului Superior al Magistraturii.
Potrivit Legii cu privire la Curtea Constituţională, judecătorii depun următorul jurământ: „Jur să îndeplinesc cinstit şi conştiincios obligaţiile de judecător al Curţii Constituţionale, să apăr orânduirea constituţională a Republicii Moldova, să mă supun în exercitarea funcţiei numai şi numai Constituţiei”.
Eduard Ababei şi Serghei Ţurcan au fost numiţi în funcţia de judecători constituţionali printr-o Hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii din 30 iulie 2019, Liuba Şova şi Nicolae Roşca au fost numiţi în funcţie printr-o Hotărâre a Guvernului din 15 august 2019, iar Domnica Manole şi Vladimir Ţurcan au fost numiţi în funcţie printr-o Hotărâre a Parlamentului din 16 august 2019.