Un urs polar plimbându-se pe străzi, în căutare de mâncare

Locuitorii dintr-un sat din Peninsula Kamceatka, în estul Rusiei, au avut un șoc când au văzut un urs polar plimbându-se pe străzi, în căutare de mâncare, la sute...

Locuitorii dintr-un sat din Peninsula Kamceatka, în estul Rusiei, au avut un șoc când au văzut un urs polar plimbându-se pe străzi, în căutare de mâncare, la sute de kilometri distanță de habitatul său obișnuit, relatează The Guardian, transmite Breaking News.

Animalul a călătorit peste 700 de kilometri pentru a ajunge în satul rusesc și a ajuns complet epuizat, vizibil slăbit din cauza lipsei de hrană. Activiștii pentru mediu spun că este posibil ca ursul să își fi pierdut simțul de orientare după ce ar fi rămas blocat pe o bucată plutitoare de gheață.

„Din cauza schimbărilor climatice, zona Arctică se încălzește, iar mediul în care urșii pot să vâneze se restrânge tot mai mult. Gheața se retrage și urșii polari sunt nevoiți să caute noi modalități de supraviețuire. Iar cea mai ușoară este de a coborî în zonele populate de oameni”, spune Vladimir Chuprov, reprezentant Greenpeace.

Localnicii l-au hrănit cu pește pe urs. Imaginile apărute pe rețelele de socializare arată cum animalul se plimbă printre oameni, fără a da semne de agresiune. Totuși, este vorba despre un urs sălbatic, care nu ar avea ce căuta într-o zonă atât de îndepărtată. În plus, animalul este periculos de slab.

Autoritățile din Kamceatka vor acum să sedeze ursul polar și să îl transporte cu elicopterul înapoi în Chukotka, în habitatul său natural.

Cazul amintește de imaginea înfiorătoare surprinsă de un fotograf pe Insula Baffin, în 2017: un urs polar extrem de slab se târa pe pământ în căutarea hranei, în lipsa zăpezii, fiind vizibil afectat de atrofie musculară. El se târăște până la un coș folosit de pescari, nu găsește nimic și se prăbușește la pământ.

„Stăteam acolo și plângeam. Filmam și lacrimile curgeau pe obraz”, a povestit fotograful Paul Nicklen.

 

In this article


Join the Conversation