Un tânăr din Chişinău a fost reţinut, cu puţin timp în urmă, de ofiţerii CNA şi procurorii anticorupţie, fiind bănuit de trafic de influenţă. Acesta ar fi cerut de la o femeie 1900 de euro ca să o ajute să obţină permisul de conducere, categoria B, transmite Breaking News.
Potrivit materialelor cauzei, bănuitul ar fi primit banii, în cateva tranşe, după ce a susţinut că ar avea influenţă asupra membrilor comisiei de examene din cadrul Secţiei Înmatricularea Mijloacelor de Transport şi Calificare a Conducătorilor Auto mun.Chişinău a IP ,,Agenţia Servicii Publice”. Acesta i-ar fi dat asigurări denunţătoarei că ar putea să-i determine pe cei din comisie să o ajute la susţinerea probelor teoretice şi practice.
Pe acest caz a fost deschis un dosar penal în temeiul art. 326 cod penal – traficul de influenţă.
Astăzi, persoana a fost prinsă în flagrant în momentul primirii ultimei tranşe din suma pretinsă în valoare de 600 de euro. Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă până la 7 ani de închisoare.
Precizăm că, orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunţarea unei decizii definitive şi irevocabile de judecată.
Procuratura anticorupţie conduce urmărirea penală.