Un cetățean din Uzbekistan a încercat să intre în Moldova cu acte false

Un cetățean al Uzbekistanului a încercat să intre în Republica Moldova, însă a făcut cale întoarsă. În seara zilei de luni, 5 septembrie, Polițiștii de frontieră din Aeroportul...

Un cetățean al Uzbekistanului a încercat să intre în Republica Moldova, însă a făcut cale întoarsă. În seara zilei de luni, 5 septembrie, Polițiștii de frontieră din Aeroportul Internațional Chișinău i-au refuzat intrarea în țară, pe motiv că a făcut uz de acte falsificate.

Străinul în vârstă de 25 de ani a fost identificat la ora 23:02, în timpul procesării datelor pasagerilor sosiți cu ruta „Istanbul-Chișinău”. Tânărul a prezentat pe lângă actele de călătorie și un permis de ședere, care ar fi fost emis de către autoritățile ucrainene. Potrivit polițiștilor de frontieră, documentul vizat prezenta semne vădite de falsificare.

Permisul neveridic a fost ridicat și va fi expediat pentru efectuarea raportului de constatare științifică. La următoarea cursă, persoana a fost returnată în țara de pornire.

In this article