Un bărbat din Iran a fost condamnat la moarte pentru că ar fi ars un Coran și „a insultat lucrurile sfinte” în timpul protestelor antiguvernamentale de amploare. Bărbatul, care suferă de o boală mintală gravă, a fost torturat într-un centru de detenție de către Gardienii Revoluției, iar acum nu mai poate nici vorbi, nici merge.
Activiștii pentru drepturile omului au atras atenția asupra cazului lui Javad Rouhi, în vârstă de 35 de ani, scrie The Guardian.
În 3 ianuarie, Rouhi a fost condamnat la moarte fiind acuzat de război împotriva lui Dumnezeu, corupție pe Pământ și apostazie, pentru că ar fi incitat oamenii la proteste în provincia Mazandaran, în 21 septembrie.
El este acuzat că împreună cu alte două persoane ar fi intrat în sediul poliției rutiere din Nowshahr, l-au incendiat, au aruncat obiecte în stradă și le-au ars, inclusiv un Coran. Agenția de presă Mizan, care este condusă de autoritățile iraniene, a transmis că Javad Rouhi „a mărturisit că a distrus sediul și i-a dat foc”.
În schimb, Habibullah Qazvini, avocatul ales din oficiu pentru Rouhi, a spus că acesta nu știa că a fost ars Coranul și a adus ca probe imagini de pe camerele de supraveghere conform cărora el doar era la fața locului și nu că a participat la incendierea și distrugerea clădirii.
În primele zile de detenție, Rouhi a fost torturat și forțat să recunoască acuzațiile, deși nu erau probe referitoare la implicarea sa în incident, susține un grup de activiști pentru drepturile omului.
Familiei i s-a permis să îl viziteze doar o dată, înainte de audiere. Apoi, orice vizită sau discuție telefonică a fost interzisă, a susținut tatăl bărbatului, care a subliniat că fiul lui este bolnav.
Javad Rouhi locuia cu familia în satul Kelikan din Amol, provincia Mazandaran. Are o diplomă de licență în drept, dar era șomer. Anterior, lucrase ca muncitor într-o fabrică de cărămidă și la un producător de ceramică. Avocatul lui a spus în instanță că bărbatul divorțase din cauza bolii și a faptului că era șomer. Înainte de arestare se dusese în Nowshahr după fosta soție și dormise pe stradă.