Trei bărbați sunt cercetați penal pentru furt după ce ar fi sustras dintr-un depozit bunuri în valoare de peste 27 de mii de le

Trei bărbați cu vârstele cuprinse între 30 și 35 de ani sunt cercetați penal pentru furt, fiind suspectați de sustragerea  bunurilor dintr-un depozit din satul Voroteț, raionul Orhei,  în valoare...

Trei bărbați cu vârstele cuprinse între 30 și 35 de ani sunt cercetați penal pentru furt, fiind suspectați de sustragerea  bunurilor dintr-un depozit din satul Voroteț, raionul Orhei,  în valoare de peste 27 mii de lei. 

În perioada  17-20 iunie, suspecții ar fi  pătruns pe  teritoriul depozitului de unde ar fi sustras mai multe bunuri printre care  seturi de chei pentru reparația motoarelor, ulei, 100 litri de motorină, un robot de pornire și un încărcător pentru baterii auto.

Ca urmare a acțiunilor întreprinse, polițiștii au stabilit identitatea suspecților și automobilul cu care aceștia se deplasau la comiterea infracțiunii.

Astfel, la 29 iunie, polițiștii din Orhei,  sub conducerea Procuraturii Orhei și cu suportul mascaților de la BPDS „Fulger”, au efectuat percheziții la domiciliile  suspecților și rudelor acestora,  unde au depistat și ridicat o parte din bunurile sustrase.

Bănuiții, originari din raioanele Orhei și Rezina, nu sunt la prima abatere de la lege. Suspecții  sunt  cercetați în stare de libertate.

În acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru furt. Conform legislației în vigoare, persoana culpabilă de o asemenea infracțiune se pedepsește cu amendă în mărime de până la 67 500 lei, muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 ore sau închisoare de până la 4 ani.

In this article