Trei bărbați au murit intoxicați cu fum

Trei bărbați au decedat noaptea trecută în satul Sturzovca din raionul Glodeni. Cadavrele lor au fost depistate în această dimineață. Potrivit vecinilor, persoanele obișnuiau să consume alcool. „Eu...

Trei bărbați au decedat noaptea trecută în satul Sturzovca din raionul Glodeni. Cadavrele lor au fost depistate în această dimineață. Potrivit vecinilor, persoanele obișnuiau să consume alcool.

„Eu cu el nu prea vorbeam pentru că el a început să consume alcool în fiecare zi. O dată l-am salvat”, au spus vecinii.

Victimele aveau 51, 57 și 59 de ani, potrivit NordNews.

„Vorbesc că nu au făcut focul. Polițistul din sat spune că lemne erau, dar soba nu a fost încălzită. Spun că s-a întâmplat din cauza unei țigări. În ultimul timp bea foarte mult. Nu i-am văzut aseară. Săptămâna trecută i-am văzut intrând de câteva ori”, a mărturisit o altă vecină.

Specialiștii încă nu au stabilit cauza exactă a tragediei.

„Incendiul s-a autostins. De intervenția pompierilor ajunși la fața locului nu a fost nevoie. Cadavrele parțial carbonizate au fost depistate de către populație. Cauza și circumstanțele incidentului urmează a fi stabilite”, a declarat Liliana Pușcașu, ofițer de presă IGSU.

În ultimele 24 de ore, salvatorii și pompierii IGSU au intervenit în 27 situații de risc.

 

 

In this article