Trafic de influență pentru eliberarea unui permis de conducere. Un bărbat din Comrat a fost reținut de CNA în timp ce primea 1500 de euro mită

Un bărbat din Comrat a fost reținut, pentru 72 de ore, de ofițerii Direcției generale teritoriale (DGT) Sud a CNA și procurorii oficiului Sud al Procuraturii Anticorupție, într-un...

Un bărbat din Comrat a fost reținut, pentru 72 de ore, de ofițerii Direcției generale teritoriale (DGT) Sud a CNA și procurorii oficiului Sud al Procuraturii Anticorupție, într-un dosar de trafic de influență. Bănuitul a fost prins în flagrant în momentul în care a primit 1500 de euro de la denunțător.

Cauza penală a fost pornită în baza denunțului unui cetățean, care a sesizat CNA că o persoană din Comrat i-ar fi cerut 1500 de euro pentru a-l ajuta să obțină permisul de conducere. Potrivit declarantului, intermediarul l-ar fi asigurat că ar avea influență asupra angajaților Secției Înmatricularea Transportului și Calificarea Conducătorilor Auto Comrat și că îi poate determina să-l favorizeze la probele, teoretică și practică, a examenului de calificare auto la categoria B.

Astăzi, sub controlul ofițerilor CNA a fost transmisă suma de 1500 de euro care a fost ridicată din automobilul bănuitului în timpul percheziției. Bărbatul a fost escortat la sediul DGT Sud a CNA din Cahul pentru audieri și ulterioara plasare în izolator.

Oficiul Sud al Procuraturii Anticorupție conduce urmărirea penală.

Persoana acuzată de săvârşirea unei infracţiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăţia sa nu-i va fi dovedită printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

In this article