Trafic de droguri descoperit în Republica Moldova: Valoarea drogurilor pe piața neagră estimată la 1,5 milioane de lei

Un grup de persoane suspectate de realizarea substanțelor narcotice a fost descoperit de către oamenii legIi, în Republica Moldova. În timpul documentării timp de două luni, polițiștii au...

Un grup de persoane suspectate de realizarea substanțelor narcotice a fost descoperit de către oamenii legIi, în Republica Moldova.

În timpul documentării timp de două luni, polițiștii au stabilit că drogurile erau procurate prin intermediul aplicației  „Telegram”, iar altele de către consumatorii finali şi diferiţi intermediari prin metoda tranzacţiilor prin rețelele de plăţi electronice.

În urma investigațiilor și acţiunilor de urmărire penală a fost reținut în flagrant un tânăr de 24 de ani, în timpul plasării substanțelor narcotice în ascunziș în extravilanul satului Cruglic din raionul Criuleni. Polițiștii au depistat asupra acestuia și au ridicat aproximativ 2,5 kg de marijuana și 600 grame de hașiș.

Valoarea estimativă a drogurilor pe piața neagră a fost estimată la 1.500.000 de lei.

Suspectul a fost reținut pentru 72 de ore. Conform legislației în vigoare persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă închisoare de la 7 la 15 de ani.

Polițiștii continuă să efectueze măsuri speciale de investigație pentru stabilirea implicării altor persoane în activitatea infracțională.

In this article