Judecătoria Bălți a pronunțat o sentință împotriva unui tânăr în vârstă de 30 de ani din raionul Rîșcani, condamnându-l la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni de închisoare. Individul a fost găsit vinovat de trafic de substanțe narcotice și de acte de violență în cadrul familiei.
Potrivit probelelor prezentate în dosar, pe parcursul anilor 2019-2022, tânărul a terorizat bunica sa, amenințând-o cu violență fizică și chiar incendierea casei. Unul dintre incidente a inclus atacuri asupra victimei, în care tânărul a aplicat presiune asupra ochilor și obrajilor acesteia, a strâns-o de gât și a amenințat-o cu un cuțit pentru a-i lua toți banii.
Aceste acțiuni au lăsat bătrâna cu traume psihologice semnificative și cu o constantă teamă de nepotul său. Aceasta a declarat că nu știe când acesta va deveni violent, trăind în stres permanent și dormind îmbrăcată pentru a putea fugi în caz de atac.
Nepotul a amenințat-o în repetate rânduri că o va „îngropa de vie”. În timpul audierilor, inculpatul și-a recunoscut parțial vina.
Sentința poate fi contestată în termen de 15 zile printr-un apel la Curtea de Apel Bălți.