Tânăr condamnat la închisoare, pentru două episoade de tâlhărie săvârșite în municipiul Bălți

La 20 februarie 2023, a fost pronunțată sentința Judecătoriei Bălți, sediul Central, pe o cauza penală remisă în judecată de Procuratura mun.Bălți.          Astfel, potrivit sentinței, un tânăr...

La 20 februarie 2023, a fost pronunțată sentința Judecătoriei Bălți, sediul Central, pe o cauza penală remisă în judecată de Procuratura mun.Bălți.         
Astfel, potrivit sentinței, un tânăr în vârstă de 29 de ani, a fost recunoscut vinovat de săvârșirea a două episoade de tâlhărie, stabilindu-i-se o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 6 ani, cu suspendarea parțială a executării pedepsei pe o perioadă de probă de 3 ani și 3 ani cu executare în penitenciar de tip semiînchis.
Conform învinuirii înaintate de către procurori, inculpatul, pe parcursul perioadei de timp noiembrie 2022 – ianuarie 2023 a planificat și a comis infracţiuni de tâlhărie în mun.Bălți, în următoarele circumstanțe:
La data de 28.11.2022, inculpatul, cu o mască pe față, a intrat în incinta unei organizații de creditare nebancare, unde, s-a apropiat de casieră, punându-i la gât un obiect asemănător unui cuțit, cauzându-i dureri fizice și amenințând-o concomitent cu aplicarea violenței, i-a ordonat femeii transmiterea tuturor banilor din aparatul de casă, iar după ce a primit suma de 17 249, 27 lei, a părăsit locul comiterii infracțiunii.
Același inculpat, la data de 17.01.2023, a pătruns în aceeași organizație și acționând după aceeași schemă criminală, amenințând o altă casieră, a sustras 22 500 lei.
Inculpatul și-a recunoscut integral vinovăția.
Instanța a mai dispus menținerea măsurii preventive sub formă de arest preventiv,  până la intrarea sentinței de condamnare în vigoare.
Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Bălți.
In this article