Socialiștii cheamă partidele parlamentare să susțină o politică externă ECHILIBRATĂ

PSRM cheamă partidele parlamentare să semneze Declarația cu privire la politica externă echilibrată a Republicii Moldova. Invitația a fost lansată astăzi, în cadrul unui briefing susținut de...

PSRM cheamă partidele parlamentare să semneze Declarația cu privire la politica externă echilibrată a Republicii Moldova. Invitația a fost lansată astăzi, în cadrul unui briefing susținut de deputații socialiști Vlad Batrîncea, Bogdan Țîrdea și Adela Răileanu.

”A venit momentul ca toate partidele să-și asume erorile politice din trecut, care au dus la divizarea țării pe false criterii geopolitice. Este momentul ca toți politicienii, indiferent că sunt de stânga sau de dreapta, să-și unească eforturile pentru a repune Republica Moldova pe o platformă externă echilibrată, una prin intermediul căruia cetățenii moldoveni să se simtă protejați și sprijiniți, indiferent că se află în țară sau peste hotare”, se menționează în textul Declarației.

PSRM amintește că deja există un consens între toate partidele parlamentare în legătură cu faptul că Republica Moldova aparține Europei și parcursul ei trebuie să fie în continuare spre construirea unui stat democratic.

”Agenda politicii externe a Republicii Moldova nu trebuie să impună false bariere geopolitice, prin care colaborarea noastră internațională să fie limitată la un grup restrâns de parteneri, în funcție de interesele de moment ale unor partide. De aceea, atunci când vorbim de politică externă echilibrată avem în vedere o bună colaborare cu toți partenerii internaționali, care doresc să ajute țara noastră”, se mai spune în Declarație.

Despre necesitatea ca Republica Moldova să aibă o politică externă echilibrată a vorbit și președintele țării, Igor Dodon, în discursurile de la tribuna principală a ONU și APCE.  Șeful statului declarat că ”partidele politice pot să fie doar pro Moldova, să muncească pentru cetățeni și să reprezinte interesele fiecăruia dintre ei în relațiile cu toți partenerii internaționali”.

”Pornind de la interesul poporului nostru multietnic, de a prospera în pace și armonie socială, Parlamentul susține că prioritatea Președintelui țării și a Guvernului trebuie să fie cursul politicii externe echilibrate. Aceasta presupune realizarea eficientă a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, a parteneriatelor strategice stabilite pe platforma de cooperare guvernamentală cu Federația Rusă și a noilor proiecte integraționiste din spațiul CSI, a proiectelor strategice derulate împreuna cu SUA, dar și cu vecinii noștri România și Ucraina. În același context, e nevoie să fortificăm și relațiile cu toate statele membre ale UE și ale CSI”, se menționează în Declarația PSRM .

Autorii declarații reiterează și statutul neutralității țării noastre prin care este susținută dorința majorității cetățenilor ca Republica Moldova să nu adere la niciun bloc militar internațional.

In this article

Join the Conversation