În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei Republicii Moldova, fluxul de persoane a constituit 40.104 traversări.
De asemenea, un număr mai mare a fost consemnat pe sensul de intrare în Republica Moldova – 22.015 traversări persoane.
Mai multe traversări au fost ale cetățenilor străini – 24.273, iar traversările cetățenilor moldoveni au constituit 15.831.
Cea mai „activă” frontieră a fost cu România – 20.400 de traversări, la granița moldo-ucraineană fiind semnalate 12.039 de treceri și alte 7.665 de traversări – la frontiera aeriană.
Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei rămân a fi:
PTF Leușeni – 8.214 traversări persoane;
PTF Aeroportul Internațional Chișinău – 7.665 de traversări persoane;
PTF Sculeni – 5.412 traversări persoane;
PTF comun Palanca – 3.614 traversări persoane;
PTF Otaci – 2.829 de traversări persoane.
Cu referire la traversarea frontierei de către cetățenii Ucrainei, a fost consemnat un număr total de 11.563 de treceri, dintre care 5.520 – pe sensul de intrare în Moldova. Totodată, trecerile minorilor ucraineni au constituit 1.564.
În ultimele 24 de ore, pe sensul de intrare în Republica Moldova s-a aplicat refuzul de autorizare a trecerii frontierei de stat pentru nouă persoane străine.
Oamenii legii recomandă călătorilor, înainte de a porni la drum, să consulte Linia Verde a Poliției de Frontieră (022 259 717) sau să verifice online situația din punctele de trecere (http://border.gov.md/camere-web).
În 24 de ore, polițiștii de frontieră au înregistrat următoarele fapte:
– 20 de treceri ilegale ale frontierei de stat, 26 de persoane documentate;
– șase persoane au încălcat regimul punctelor de trecere și cel al zonei de frontieră;
– trei străini au încălcat termenul de ședere în R. Moldova;
– 12 încălcări ale regulilor de folosire a vinietei.