Sinteza de luni a CNA

CNA a transmis procurorilor 20 de cauze penale pentru soluţionare, iar 10 dosare au ajuns în instanţa de judecată, transmite Breaking News. Direcţia analitică a efectuat 6 analize...

CNA a transmis procurorilor 20 de cauze penale pentru soluţionare, iar 10 dosare au ajuns în instanţa de judecată, transmite Breaking News.

Direcţia analitică a efectuat 6 analize operaţionale pe cauze penale şi o analiză strategică, alte 19 analize fiind în proces de lucru.

Direcţia legislaţie a expediat autorilor 20 de rapoarte de expertiză anticorupţie şi 10 avize, 178 fiind în curs de examinare.

Au fost înregistrate 953 de materiale în cancelaria Centrului, dintre care 34 sunt petiţii.

La linia naţională anticorupţie au fost recepţionate 73 de apeluri, cinci din ele fiind de competenţa CNA.

Au fost eliberate 82 de caziere de integritate.

Direcţia educaţie anticorupţie a finalizat instruirile în domeniul ocrotirii sănătăţii, dar a continuat şedinţele de informare în cadrul campaniei „Poliţişti integri – cetăţeni protejaţi”, desfăşurată în comun cu Inspectoratl General al Poliţiei. În total, timp de o săptămână, au fost organizate 14 instruiri pentru 700 de audienţi. În această săptămână, sunt planificate 7 instruiri.

18 persoane, arestate în dosarele CNA, se află în penitenciare, iar una este în arest la domiciliu. În total – 19 persoane arestate.

In this article


Join the Conversation