Șeful statului a declarat că, va fi înaintată o nouă inițiativă, menită să apere interesul producătorilor locali în procesul de achiziții publice

Guvernul condus de Maia Sandu s-a opus votării și promovării unui proiect de lege care viza apărarea intereselor producătorilor locali. Deși fusese votat în prima lectură, ministrul...

Guvernul condus de Maia Sandu s-a opus votării și promovării unui proiect de lege care viza apărarea intereselor producătorilor locali. Deși fusese votat în prima lectură, ministrul Economiei și Infrastructurii din Executivul condus de liderul PAS, Vadim Brînzan, a retras din Parlament proiectul Legii cu privire la comerțul intern, care prevedea că 50% din mărfurile expuse pe rafturile din rețelele comerciale din țară să fie de producție autohtonă, transmite Breaking News.

Președintele țării, Igor Dodon, a declarat, astăzi, în cadrul emisiunii „Președintele răspunde” că acest lucru a fost făcut pentru a apăra interesele producătorilor străini.

„Documentul a fost retras în interesul corporațiilor străine”, a declarat președintele, care i-a invitat pe membrii opoziției din Parlament să explice „de ce ministrul lor a retras acest document”.

Săptămâna aceasta, Guvernul Chicu, a retrimis în Parlament proiectul Legii cu privire la comerțul intern. Igor Dodon spune că acest proiect trebuie să fie votat de toți deputații din Parlament.

Șeful statului a mai declarat că, în timpul apropiat, va fi înaintată o nouă inițiativă, la fel, menită să apere interesul producătorilor locali în procesul de achiziții publice.

„Vrem să revenim la o practică anterioară, anulată de alianțele pro-europene din ultimii 10 ani, ca în procesul de achiziții publice producătorul local să fie avantajat la preț”, a declarat Igor Dodon în cadrul emisiunii „Președintele răspunde”.

In this article

Join the Conversation