Ședințele de judecată în care fostul deputat PD Constantin Țuțu este cercetat pentru îmbogățire ilicită și fals în declarații au fost amânate până în vară. Asta în condițiile în care Procuratura Anticorupție a acuzat anterior avocații lui Țuțu că ar tergiversa intenționat examinarea cauzei penale.
Potrivit apărătorilor, Țuțu ar urma să meargă în România, pentru un tratament. Nu este clar deocamdată cum va face acest lucru deoarece bănuitul are interdicția de a părăsi teritoriul Republicii Moldova.
Astăzi a avut loc ultima ședință preliminară în dosarul în care fostul deputat PD Constantin Țuțu este cercetat pentru îmbogățire ilicită și fals în declarații.
Avocatul lui Țuțu, Viorel Berliba, a cerut contramandarea tuturor ședințelor de judecată programate până în luna iunie curent. Asta deoarece clientul său urmează să ajungă la o clinică din România, pentru un curs de tratament.
Procurorul de caz, Elena Cazacov, spune că această cerere ar fi neîntemeiată.
„Acuzarea s-a expus că consideră această cerere neîntemeiată, or, potrivit certificatului, nu era indicat faptul că necesită un tratament în staționar. Totodată, a fost obligat inculpatul de a prezenta actele care vor confirma faptul aflării la tratamentul respectiv”, a precizat Cazacov.
Nu este clar deocamdată cum Țuțu va ajunge în România. Asta deoarece acesta are interdicția de a părăsi teritoriul Republicii Moldova.
Recent, Procuratura Anticorupție a publicat un comunicat de presă în care a oferit detalii pe marginea dosarului penal pornit pe numele fostului deputat PD. Mai exact, acesta este bănuit că, în perioada septembrie-octombrie 2017, a pretins și primit de la o persoană suma de 20 de mii de euro, pentru a influența procurori și judecători la adoptarea unor soluții favorabile unui învinuit. De asemenea, fostul deputat a fost acuzat că, fiind persoană cu funcție de demnitate publică, în perioada 2014-2019, a efectuat cheltuieli în sume mai mari decât veniturile realizate în același interval de timp și că pentru anul 2017 și, respectiv, 2018 a inclus în declarația de avere și interese personale date false și incomplete privind veniturile obținute. Atât Constantin Țuțu, cât și apărătorul au refuzat să discute cu presa.
Menționăm că fostul deputat Constantin Țuțu este cercetat și într-o altă cauză penală. Mai exact, este vorba despre dosarul Alexei Veretca, împușcat în 2012 în Codrii Orheiului. Dosarul pentru omor, în care figurează și Țuțu, se prăfuiește, în continuare, în sertarele magistraților. În trei ani, cât această cauză penală se află la Curtea de Apel, nu a avut loc nicio ședință. Procurorul de caz spunea anterior că va insista pentru accelerarea examinării dosarului respectiv.