Reprezentanții Aeroportului Internațional Chișinău avertizează despre o nouă metodă de escrocherie. Asta după ce în mediul online au fost distribuite informații precum că instituția vinde bagajele pierdute sau nerevendicate.
„Aeroportul Internațional Chișinău atenționează asupra informației false care survine repetat în spațiul public și induce în eroare opinia publică. În contextul informației apărute pe rețelele de socializare referitor la faptul că Aeroportul Chișinău vinde bagajele pierdute/nerevendicate, îndemnăm să nu reacționați, pentru că este o escrocherie. În niciun caz nu intrați pe linkuri, nu oferiți date personale, inclusiv date ale cardurilor bancare”, se arată într-un comunicat oficial.
În acest sens, autoritățile AIC susțin că au fost sesizate organele competente pentru a fi luate măsurile de rigoare.