La o nouă ședință plenară a Parlamentului, partidul de guvernământ PAS a propus un proiect de lege potrivit căruia privarea de cetățenia Republicii Moldova este posibilă la solicitarea Serviciului de Informații și Securitate sau a Agenției Servicii Publice.
Reghina Apostolova, deputat din partea fracțiunii Partidului ”ȘOR”, le-a reamintit reprezentanților PAS că o astfel de inițiativă contravine Constituției țării și normelor internaționale.
„Este imposibil să iei pașaportul unei persoane născute în Moldova după bunul plac al unei structuri precum SIS sau ASP. O astfel de decizie poate fi luată doar de către o instanță de judecată, dacă persoana a comis o infracțiune. L-am întrebat direct pe deputatul PAS, Vasile Grădinaru, ce treabă are SIS și ASP cu acest lucru? Nu mi-au fost date detalii. Și la ce să ne mai așteptăm de la deputații PAS care încearcă cu nerușinare să impună încă un instrument de represiune politică?”, a declarat deputatul.
O altă întrebare a deputatului fracțiunii „ȘOR”, adresată lui Grădinaru, s-a referit la decizia Comisiei pentru Situații Excepționale. În vara anului trecut, această decizie, care a fost deja recunoscută ca fiind ilegală, a inclus peste 200 de persoane pe lista de sancțiuni, printre care și Reghina Apostolova.
„În legătură cu aceasta, a început să-mi fie blocată pensia și a premiilor, precum și a salariului de deputat. În același timp, sunt absolut curată în fața legii. În decembrie 2023, comisia și-a încheiat activitatea infracțională, dar blocarea plăților nu a fost ridicată. L-am întrebat pe deputatul PAS, cum așa? Mi-a răspuns că, aparent, decizia inițială de impunere a restricțiilor era în vigoare și nimeni nu a continuat să cerceteze mai departe. „Bănuiesc că este vorba de o problemă tehnică”, a spus deputatul PAS”, a declarat deputatul.
Potrivit Reghinei Apostolova, aceste două răspunsuri arată adevărata față a PAS. „Sunt împinse cu nerușinare decizii politice, care, în pofida ilegalității și absurdității lor, vor continua să funcționeze atâta timp cât este favorabil autorităților”, a rezumat deputatul.