Recomandările Bisericii în contextul primului caz de COVID-19 confirmat în Republica Moldova

În contextul primului caz de coronavirus confirmat în Republica Moldova, Mitropolia Moldovei recomandă tuturor clericilor și credincioșilor să respecte cu strictețe prevederile emise de instituțiile administrației publice și...

În contextul primului caz de coronavirus confirmat în Republica Moldova, Mitropolia Moldovei recomandă tuturor clericilor și credincioșilor să respecte cu strictețe prevederile emise de instituțiile administrației publice și sanitare din țară. Despre aceasta se anunță într-un comunicat de presă al Mitropoliei.

„Recomandăm clerului ca în sfintele locașuri să se întreprindă cu regularitate spălarea, curățarea și dezinfectarea suprafețelor și a icoanelor cu dezinfectanți pe bază de clor sau alcool, precum și aerisirea permanentă a spațiilor.

La fel, recomandăm tuturor de a fi precauți la contactul cu persoane care sunt suspecte de infecții respiratorii acute, recomandându-le consultarea în regim de urgență a medicului”, se mai arată în mesajul Mitropoliei Moldovei.

Totodată, Biserica anunță că toți credincioșii au posibilitatea de a se împărtăși în această perioadă a postului și în zilele de miercuri, vineri și sâmbătă, pentru a micșora aglomerația din sfintele locașuri în zilele de duminică.

In this article