Recidivist, trimis după gratii pentru conducere în stare de ebrietate la Căușeni

Judecătoria Căușeni a condamnat un bărbat la un an și o lună de închisoare într-un dosar ce vizează conducerea unui automobil în stare de ebrietate alcoolică cu grad...

Judecătoria Căușeni a condamnat un bărbat la un an și o lună de închisoare într-un dosar ce vizează conducerea unui automobil în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat.

Potrivit materialelor cauzei, inculpatul a fost oprit de polițiști în seara zilei de 21 iulie 2024, în timp ce conducea un automobil pe un drum public. Testarea cu aparatul Drager a indicat o concentrație de 0,83 mg/l alcool în aerul expirat, valoare care confirmă starea de ebrietate avansată.

Deși a recunoscut că a consumat alcool înainte de a urca la volan, bărbatul nu și-a admis vina și a contestat rezultatele testării, invocând presupuse nereguli în procedură. Totodată, acesta a refuzat prelevarea probelor biologice.

Instanța a respins argumentele apărării, apreciind că probele prezentate de acuzare, inclusiv declarațiile martorilor, procesele-verbale și imaginile video, demonstrează fără echivoc vinovăția inculpatului.

Polițiștii audiați în cadrul procesului au declarat că șoferul emana un miros puternic de alcool și se afla singur în automobil în momentul opririi. Potrivit acestora, bărbatul a fost informat despre dreptul de a solicita verificări suplimentare și de a contesta rezultatul testului, însă a refuzat efectuarea probelor biologice.

Judecătorii au mai stabilit că inculpatul fusese condamnat anterior pentru o infracțiune similară și executa deja o pedeapsă cu închisoarea la momentul examinării dosarului.

Inițial, pentru această faptă, instanța i-a aplicat o pedeapsă de 220 de ore de muncă neremunerată în folosul comunității și anularea dreptului de a conduce vehicule. Ulterior, prin cumularea pedepselor, sancțiunea a fost transformată în închisoare, fiind stabilită o pedeapsă definitivă de un an și o lună de detenție.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată la Curtea de Apel Centru în termen de 15 zile.

In this article