Proiectul „Women in Business” vine cu noi obiective

Secretarul general de stat al Ministerului Economiei și Infrastructurii, a participat la cel de-al doilea atelier de lucru organizat în cadrul Proiectului „Women in business”, organizat de Organizația...

Secretarul general de stat al Ministerului Economiei și Infrastructurii, a participat la cel de-al doilea atelier de lucru organizat în cadrul Proiectului „Women in business”, organizat de Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM). Proiectul își propune să identifice și să înlăture obstacolele în dezvoltarea și lansarea afacerilor de către femei, și să încurajeze femeile să se lanseze cu succes propria afacere, transmite Breaking News.

În cadrul atelierului au fost prezentate rezultatele studiului privind oportunitățile și provocările întâlnite de tinerele antreprenoare din Republica Moldova. De asemenea, au fost puse în discuție politicile de promovare și susținere a tinerelor antreprenoare.

Proiectul are o durată de implementare de 36 de luni și este implementat de un consorțiu format din 14 parteneri din 9 țări din regiunea Dunării: Republica Moldova, Austria, Bulgaria, Croația, Germania, Slovenia, Ungaria, România și Bosnia și Herțegovina. Consorțiul reunește organizații naționale și regionale, publice și private, universități, a căror practică specifică garantează o cunoaștere solidă și o experiență necesară, care ulterior va prezenta soluții inovatoare adecvate.

In this article


Join the Conversation