Președintele țării: Locuitorii din stânga Nistrului trebuie să înțeleagă că fără Moldova, Transnistria nu are viitor

Locuitorii din stânga Nistrului trebuie să înțeleagă că fără Moldova, fără malul drept al Nistrului, Transnistria nu are viitor. Declarația a fost făcută de președintele țării, Igor Dodon,...

Locuitorii din stânga Nistrului trebuie să înțeleagă că fără Moldova, fără malul drept al Nistrului, Transnistria nu are viitor. Declarația a fost făcută de președintele țării, Igor Dodon, în cadrul emisiunii săptămânale „Președintele răspunde”.

Șeful statului a amintit că 300 de mii de cetățeni care locuiesc în stânga Nistrului au buletin de identitate al Republicii Moldova.

„Noi suntem o sigură țară. Noi toți suntem cetățeni ai Republicii Moldova”, a declarat Dodon.

Președintele susține că aproape 70 la sută din toată producția din Transnistria, direct sau indirect este legată de Chișinău: 40% din producția din regiune este exportată în UE, datorită Chișinăului, iar alte 30% este vândută pe malul drept al Nistrului.

„Practic, avem o integrare economică totală”, a declarat președintele.

Igor Dodon a anunțat că în timpul apropiat urmează să fie soluționată și problema convorbirilor telefonice între cele două maluri ale Nistrului, dar și subiectul legat de bănci.

„Chișinăul face tot posibilul ca să apropie cele două maluri ale Nistrului. Este o tactică a pașilor mici, pentru rezolvarea problemelor oamenilor simpli”, a declarat președintele Republicii Moldova.

In this article


Join the Conversation