Președintele Poloniei, Andrzej Duda, a declarat că explozia unei rachete într-un sat aflat lângă granița cu Ucraina a fost un incident izolat și că nu sunt încă dovezi concludente cu privire la cine a lansat-o.
Andrzej Duda a făcut apel la calm și la verificarea faptelor în primele declarații după incidentul de marți seara.
Andrzej Duda, președintele Poloniei: Știm că azi toată ziua (ieri, n.r.) Rusia a atacat Ucraina cu rachete, dar nu avem în acest moment dovezi concludente cu privire la cine a lansat această rachetă.
Cel mai probabil a fost o rachetă de fabricație rusească, dar totul este încă sub investigație în acest moment.
Vreau să asigur pe toată lumea că lucrăm într-un mod foarte calm, foarte atent, nu luăm decizii pripite și rog pe toată lumea să rămână calmă. Soldații polonezi sunt la fața locului, avem sprijinul aliaților și toate angajamentele față de noi sunt în vigoare.
Până în acest punct, putem spune că ceea ce s-a întâmplat a fost un incident izolat. Nimic nu indică faptul că vor urma și altele.