Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut o întrevedere cu un grup de ministre și secretare de stat din Austria, Bulgaria, Franța, Germania, Liechtenstein, Lituania, România, Suedia și Ungaria.
Interlocutoarele au discutat despre parcursul european al Republicii Moldova și despre progresele realizate de țara noastră în ultimul an. Președinta Sandu a reiterat că locul țării noastre este în Uniunea Europeană. Ministrele au remarcat rezultatele obținute de Republica Moldova în domeniul reprezentării politice a femeilor, dar și eforturile întreprinse de autoritățile noastre pentru promovarea egalității și combaterea violenței de gen.
Doamnele ministre și secretare de stat se află astăzi la Chișinău într-o vizită prilejuită de Ziua Internațională a Femeii, marcată pe 8 martie, pentru a susține parcursul european al Republicii Moldova și a evidenția contribuțiile femeilor în procesele de modernizare și integrare europeană.
După amiază, la Centrul Artcor, șefa statului li se va alătura ministrelor la o discuție publică despre calea europeană a Republicii Moldova. La eveniment va participa ministrul afacerilor externe, Nicu Popescu, deputați, diplomați, jurnaliști precum și reprezentanți ai ONG-urilor și organizațiilor internaționale.