Președinta Maia Sandu a conferit distincții de stat mai multor profesori

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a înmânat distincții de stat unor cadre didactice, din diferite regiuni ale țării. Decretul a fost semnat la data de 5 octombrie, 2022, cu prilejul...

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a înmânat distincții de stat unor cadre didactice, din diferite regiuni ale țării. Decretul a fost semnat la data de 5 octombrie, 2022, cu prilejul Zilei Profesorului, iar astăzi, a avut loc ceremonia solemnă. Președinta Maia Sandu și-a exprimat recunoștința pentru dedicația cu care dascălii își fac munca și a vorbit despre rolul pe care aceștia îl au la educarea unor generații capabile să se descurce într-un viitor greu de imaginat astăzi.

Șefa statului a subliniat că este important ca întreaga societate să înțeleagă valoarea educației și a profesorului și i-a îndemnat pe profesorii premiați să participe la dialogul despre transformarea învățământului pedagogic și despre îmbunătățirea sistemului de motivare a profesorilor.

In this article