Șefa Executivului întreprinde o vizită de lucru în raionul Fălești.
Prim-ministra merge la Gimnaziul din satul Izvoare, unde se va întâlni cu profesorii și efectivul Primăriei. Ulterior, Natalia Gavrilița se va deplasa spre orașul Fălești, unde va discuta cu autoritățile publice locale de nivelul I și II despre necesitățile autorităților locale din regiune, dar și despre prioritățile de viitor.
Prim-ministra se va întâlni apoi cu reprezentanții autorităților publice locale din raionul Glodeni.
Un alt punct al vizitei este Casa de Cultură din satul Camenca, unde au fost finalizate lucrările de reparație, demarate în cadrul Programului Satul European. Astfel, a fost modernizat inventarul Casei de Cultură și al bibliotecii, fiind asigurate condiții mai bune pentru beneficiari. Ulterior, șefa Executivului va merge la Primăria din localitate, unde va discuta cu cetățenii.