Guvernul va susține proiectele de dezvoltare instituțională a UTM și va majora investițiile în educație, pentru a crește calitatea procesului educațional. Prim-ministrul Ion Chicu a făcut această declaraţie în cadrul unei vizite la Universitatea Tehnică a Moldovei, unde s-a întâlnit cu studenții și profesorii instituției, transmite breakingnews.md
Ion Chicu a vorbit despre programul investițional al Guvernului pentru 2020 – 2023 și a precizat că necesitatea de competențe inginerești va crește esențial.
„Sunt ferm convins că învățământul tehnic și șansele de restabilire a economiei țării se află într-o strânsă legătură. Pentru ca Republica Moldova să avanseze, trebuie să muncim împreună, deoarece voi sunteți viitorul”, a spus Prim-ministrul.
De asemenea, şeful Guvernului s-a arătat convins că industrializarea economiei naționale este soluția opririi exodului și creșterii durabile economice, menționând că prin industrializarea economiei naționale, Moldova va fi inclusă în lanțurile economice regionale și globale.