Persoanele care au rămas fără locuinţe în urma prăbuşirii blocului locativ din Otaci au fost asigurate că li se vor acoperi pagubele

Persoanele care au rămas fără locuinţe în urma prăbuşirii blocului locativ din Otaci, raionul Ocniţa, vor primi resursele financiare necesare, astfel încât să li se acopere pagubele suferite...

Persoanele care au rămas fără locuinţe în urma prăbuşirii blocului locativ din Otaci, raionul Ocniţa, vor primi resursele financiare necesare, astfel încât să li se acopere pagubele suferite şi să aibă un loc de trai cât mai curând. Despre acest lucru au anunțat ieri Prim-ministrul Maia Sandu și Ministrul Vadim Brânzan, aflându-se într-o vizită de lucru la Otaci, transmite Breaking News.

Şefa Executivului a subliniat că Guvernul îşi propune să găsească soluţii în interesul celor 36 de familii care au rămas fără acoperiş deasupra capului, iar pagubele vor fi evaluate în scurt timp. „În 3 zile vor fi evaluate pagubele în legătură cu blocul avariat și vor fi alocate resursele financiare necesare. Cât despre blocul adiacent, trebuie mai întâi să facem expertiza clădirii”, a declarat premierul Maia Sandu.

Cei aproximativ 100 de oameni care au participat la discuție şi-au exprimat recunoştinţa față de persoanele implicate în soluţionarea incidentului. Aceştia speră că în scurt timp vor avea unde trăi și își vor recupera pagubele.

În final, Prim-ministrul Maia Sandu a reiterat că Guvernul va acorda tot sprijinul familiilor aflate în dificultate și se vor găsi cele mai bune soluții.

Amintim că în seara zilei de 19 iunie a fost avariat un bloc de locuit cu 9 etaje din oraşul Otaci, Ocniţa. Oamenii au fost evacuaţi înainte de producerea incidentului, astfel victime nu au fost înregistrate.

In this article


Join the Conversation