80% din crimele înregistrate pe teritoriul țării în 2019 au fost comise pe fundalul consumului de alcool. Declarația aparține ministrului Afacerilor Interne, Pavel Voicu, și a fost făcută publică în cadrul emisiunii „La Ordinea Zilei” de la Sputnik Moldova, informează aceeași sursă, notează breakingnews.md.
Potrivit sursei citate, anul trecut au fost înregistrate peste 29 de mii de infracțiuni, dintre care 194 au fost clasificate ca fiind grave și deosebit de grave. Cifra este mai mare comparativ cu 2018, când au fost înregistrate 184 de cazuri de acest gen.
În context, ministrul recunoaște restanțele la capitolul prevenirea infracțiunilor, dar anunță că are o soluție și pentru această problemă.
„Dacă e să facem o analiză a crimelor comise, vom vedea că 80-90% din acestea au fost comise pe fonul stării de ebrietate. De obicei, în urma consumului se alcool se iscă diferite conflicte care duc la producerea crimelor. Partea bună a lucrurilor este că majoritatea crimelor au fost descoperite, iar infractorii reținuți. Totuși, partea negativă și chiar discalific aici acțiunile polițiștilor care nu au întreprins suficiente măsuri pentru a preveni aceste infracțiuni. Și aici cred că era necesar ca mai mult să se lucreze cu comunitatea, cu oamenii”, a declarat ministrul Afacerilor Interne, Pavel Voicu.
Potrivit ministrului Voicu, pe lângă consumul de alcool, creșterea numărului de infracțiuni este alimentată și de lipsa de implicare a tinerilor în diferite activități.
Urmărind zilnic filmele violente, acestea ajung să aibă un impact enorm asupra psihicului potențialilor infractori, spune ministrul.
Cert este că polițistul nu trebuie să intervină doar după ce s-a comis infracțiunea, ci să întreprindă măsurile necesare pentru prevenirea infracțiunilor, spune Pavel Voicu.
Articol integral aici…